Parohia Tü/Rt Parohia Tübingen/Reutlingen Parohia Ortodoxă Română Sf. Gheorghe și Sf. Siluan Tü/Rt Parohia Ortodoxă Română Sf. Gheorghe și Sf. Siluan Tü/Rt
RO DE

Anunțuri importante


Învierea la Albstadt, Balingen, Reutlingen și Tübingen – 04.05.2023



Prohodul Domnului - 03.05.20234



Serafim 
prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop ortodox român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

Pastorală la Învierea Domnului 2024 

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi părintească binecuvântare.
„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi ” ( Luca 11, 28).
Preacuvioși și Preacucernici Părinți și iubiți credincioși,
Hristos a înviat!
Ne bucurăm astăzi de Învierea Domnului cu o bucurie mai presus de orice bucurie pământească. Sufletul nostru tresaltă la cântările de Sfintele Paști: „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor dinmorminte viață dăruindu-le”; „Ziua Învierii să ne luminăm popoare! Paștile Domnului, Paștile! Că din moar- telaviațășidepepământlacer,Hristos-Dumnezeune-atre- cut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință”; „Acum toate s-au umplutdelumină;șicerulșipământulșicelededesubt…”. Pri- mele cuvinte adresate de Mântuitorul înviat femeilor mironosițe care au mers dis-de-dimineață la mormânt ca să ungă cu mires- me trupul Său au fost: „Bucurați-vă”! și „Nu vă temeți” (Matei 28, 9-10). Iar Apostolilor le-a zis: „Pacevouă”(Ioan 20, 19). Aceste cuvinte ni le adresează Mântuitorul și nouă celor care am alergat în miez de noapte la biserică pentru ca să prăznuim Învierea Lui: Bucurați-vă! Nu vă temeți! Pace vouă! Ce poate fi mai prețios în lumea aceasta decât bucuria, curajul și pacea în sufletele noastre!
La Cina cea de Taină, înainte de a fi răstignit pe cruce, Mântui- torul le-a spus ucenicilor Săi: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Fiindcă trăim într-o lume în care domnește păcatul, nu se poate să nu avem necazuri, pentru că păcatele fiecăruia și ale tuturor oamenilor atrag asup- ra noastră boli și neputințe de tot felul. Tot ce este rău în viața noastră și în lume se datorează păcatului. Iar „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23) cu tot cortegiul de suferințe care o precedă. Totuși Dumnezeu, Care ne iubește pe fiecare cu iubire nesfârșită, știind că „gândul omului este înclinat spre păcat încă din tinerețele lui” (Rugăciunea a cincea de la Taina Sfântului Mas- lu), rabdă îndelung pentru păcatele noastre și așteaptă întoarcerea la pocăință. În acest sens, Proorocul Iezechiel spune: Dumnezeu
„nuvoieștemoarteapăcătosului,cicapăcătosulsăseîntoarcăde lacalealuiceareașisăfieviu”(33, 11).
Să avem credința neclintită că Mântuitorul Iisus Hristos, înviat din morți, este cu noi în tot momentul și ne ajută, dacă ne rugăm, să biruim păcatul cu toate consecințele lui nefaste care culmină cu moartea. El ne cheamă mereu „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi ” (Luca 11, 28). Să alergăm la Mântuitorul și să ne rugăm Lui, zi de zi: acasă, pe drum, la lucru și mai cu seamă în biserică, punându-I înainte necazurile pe care le avem și El ne va odihni. Totodată să ne silim să nu mai păcătuim și să facem cât mai mult bine semenilor noștri. Sfântul Marcu Asce- tul (sec. V) ne îndeamnă la rugăciune, zicând: „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te, pentru ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine”. Părintele Teofil de la Mănăstirea Brâncoveanu († 2009) își aducea mereu aminte de îndemnul mamei care-i spunea când mergea la școală:
„Copile, nu-ţi uita de Dumnezeu, nu-ţi uita de rugăciune!”. Ce bine ar fi dacă toți părinții ar sădi în inima copiilor lor aceste îndem- nuri: „Nu-ţi uita de Dumnezeu, nu-ţi uita de rugăciune!” Căci fără rugăciune suntem morți!
Iubiți credincioși,
în anul 1994, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la ce- rerea mai multor preoți și credincioși din Germania, a hotărât înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord pentru a se îngriji de viața duhovnicească a românilor ortodocși din această parte a Europei. Se împlinesc deci 30 de ani de când existăm ca mitropolie! Înființarea ei devenise o necesitate, după căderea dictaturii comuniste, când au început să părăsească România sașii din Transilvania și șvabii din Banat, mulți dintre ei căsătoriți cu români ortodocși. La exilul politic din perioada comunistă se adăuga acum o emigrație economică, alcătuită din români care au părăsit țara pentru a trăi mai bine în Occident. Numărul lor a crescut vertiginos după aderarea României la Uniunea Europeana, în 2007 și mai ales după 2014, odată cu liberalizarea pieții de muncă. La ora actuală, trăiesc în Germania aproximativ 1,5 milioane de români, iar în Austria mai mult de 150.000. După recensămintele din țară, 85,5% din populația României aparține Bisericii Ortodoxe Române. Pes- te 8 milioane de români, majoritatea covârșitoare tineri, trăiesc acum în străinătate. O pierdere irecuperabilă pentru țara și po- porul nostru, amenințat cu dispariția. În general românii s-au integrat în noile societăți, dar nu fără suferință pentru că orice dezrădăcinare provoacă suferință. Locul unde fiecare s-a născut, familia, credința, limba și cultura neamului sunt înscrise în genele noastre pe care le purtăm oriunde am trăi în lume. Sunt și multe cazuri de români care s-au întors în țară pentru că lipsa relațiilor sociale în străinătate și dorul de casă i-au mistuit atât de mult în- cât n-au mai putut răbda înstrăinarea. Unii chiar s-au îmbolnăvit de atâtea necazuri și de dor!
Dar pericolul cel mai mare pentru noi este acela al pierderii identității etnice și de credință, dacă nu-i învățăm pe copii limba română și credința ortodoxă. Educația copiilor începe în familie prin vorbirea limbii materne și transmiterea primelor noțiuni de
credință, ca și prin rugăciunea împreună cu ei. Studii sociologi- ce subliniază necesitatea fundamentală ca mama să vorbească cu pruncii ei limba sa maternă. Altfel aceștia vor crește cu un mare handicap. Să fim convinși că cele mai mari daruri pe care părinții le pot face copiilor sunt credința și limba maternă. Un copil care a primit o credință vie în sânul familiei, va reuși în viață prin orice greutăți ar trece, pentru că în credință stă puterea lui Dumnezeu în om. Iar dacă-L avem pe Dumnezeu în inima noastră suntem întotdeauna biruitori!
La osteneala părinților de a-i educa pe copii, se adaugă efortul făcut de fiecare parohie prin programe de cateheză ortodoxă și ore de limba română. Aceasta este o datorie de credință a fiecărui preot și a fiecărei parohii care trebuie să se îngrijească de viitorul ei, pentru că fără copii și tineri în biserică nu avem nici un vii- tor. Totuși rolul primordial îl au părinții care sunt chemați să-i aducă pe copii la biserică, duminică de duminică și să-l ajute pe preot să organizeze catehizarea lor. Mântuitorul ne îndeamnă, zicând: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu” (Luca 18, 18). Împărtășirea copiilor la fiecare Sfântă Liturghie înseamnă cel mai mare ajutor pentru creșterea lor duhovnicească. Chiar dacă în anii pubertății vor trece prin crizele specifice acestei vârste și se vor depărta de Biserică, totuși, după o vreme, sămânța sădită în ei de mici va rodi și vor reveni la credință. Copiii care însă n-au fost duși la biserică și împărtășiți regulat cu Trupul și Sângele Domnului, cu greu Îl vor mai descoperi pe Dumnezeu în viața lor!
Pentru că trăim într-o societate descreștinată, în care banul și plăcerea au prioritate, cei mai mulți credincioși nu se gândesc la mântuirea lor și nu caută Biserica decât rar, mai ales când sunt împresurați de necazuri. De aceea părinții trebuie mai întâi catehizați pentru ca la rândul lor să-i crească în credință pecopii. Biserica pune mare accent pe pregătirea Tainei Bote- zului pe care se clădește toată viața creștină. În vechime, pentru
pregătirea Botezului, se făcea o școală catehetică, aceasta durând de la un an până la trei ani. Așadar, trei ani de pregătire pentru a fi botezat! Astăzi ne silim să facem măcar câteva întâlniri cu părinții și cu nașii pentru ca ei să înțeleagă ce este Botezul și care sunt datoriile față de copilul și finul lor. Fără această minimă catehi- zare a părinților și nașilor, slujba Botezului se reduce pentru ei la un ritual sau o formalitate. Mai importantă a devenit, din păcate, petrecerea de după Botez decât Botezul însuși! La fel stau lucru- rile și în ceea ce privește Cununia. De aceea vă pun la inimă să vă pregătiți pentru Botez și pentru Cununie, atât prin participarea la întâlnirile pe care părintele paroh le organizează în acest scop, cât și prin mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei.
La împlinirea a 30 de ani de existență a Mitropoliei noastre, Con- siliul eparhial a hotărât tipărirea a 30.000 de Biblii care vor fi distribuite gratuit de parohii în noaptea Sfintelor Paști și cu alte ocazii.
Mulțumesc din inimă Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Româ- ne în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel pentru gri- ja pe care o poartă față de românii din Diaspora; mulțumesc din inimă preoților, diaconilor și familiilor lor, precum și tuturor credincioșilor care au susținut de-a lungul anilor și susțin în con- tinuare lucrarea duhovnicească a Mitropoliei. Peste toți chem în rugăciune stăruitoare binecuvântarea lui Dumnezeu!
Punându-vă la inimă aceste îndemnuri pornite din inima părintelui care se bucură de toți fiii săi duhovnicești, dar și suferă pentru cei neascultători, vă îmbrățișez cu salutul pascal: „Hristos a înviat”! și cu urarea: „Sărbători fericite”!
† Serafim 
Arhiepiscop şi Mitropolit


Textele pentru Sfânta și Marea Joi (Denia celor 12 Evanghelii) și Sfânta și Marea Vineri  (Denia Prohodului Domnului) 


  • Fișierul cu textul bilingv DENIA CELOR 12 EVANGHELII îl puteți găsi
    AICI
  • Fișierul cu textul bilingv DENIA PROHODULUI DOMNULUI îl puteți găsi
    AICI

Slujbele de Praznicul Învierii Domnului => LINK


Duminica Ortodoxiei - 24.03.2024

 

"Die Engel freuen sich" - Reutlinger General-Anzeiger 23.03.2024



Unde ești Adame? - 17.03.2024



Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!


image.png 2,03 MB

Dragilor,
 
această primă colindă a îngerilor către păstori ne este adresată și nouă celor de azi. 
Îngerii ne învaţă cum să-L slăvim pe Dumnezeu și ne îndeamnă să păstrăm bunăvoința și pacea între noi. 
Este responsabilitatea noastră să dezvoltăm și să păstrăm pacea în sufletele noastre. 
 
Nașterea Domnului să aducă în sufletele voastre bucuria pe care au trăit-o îngerii și pacea care au simțit-o păstorii! 
Sărbători cu multă pace și liniște sufletească! 
Crăciun plin de bucurie sfântă în comuniune cu cei dragi!
 
Părintele Nicolae și Preoteasa Adina



Un sfârșit de săptămână cu multă bucurie in parohia noastră

- Text redactat de preoteasa Adina Gilla  -

Am continuat șirul atelierelor de povești in colaborare cu Asociația “Spune-mi o poveste pentru suflet”, proiect sprijinit de Departamentul Românilor de pretutindeni.

Sâmbătă am descoperit prin povestea “Inimă de aur” care sunt oamenii cu inimă de aur din jurul nostru și cum putem și noi să avea o inimă de aur. De asemenea copiii au învățat că în comunitate, alături de prieteni pot să reușească mai ușor să facă  față greutăților, că este important să ceară ajutor atunci când au nevoie, că “lauda de sine, nu miroase a bine”.

Duminică am avut ocazia să descoperim ce minunat ne-a creat Dumnezeu sădind un firicel de viață chiar și într-un bebe mic cât o grăunță de nisip. Am parcurs împreună jurnalul unui copil din pântecele mamei sale prin povestea “Bebe”. Copiilor le-a fost mult ușor să-și imagineze dimensiunea lui Bebe la diferite săptămâni făcând comparație cu diferite legume și  fructe. Astfel au avut ocazia să le învețe și mai bine denumirile în limba română, să le observe mai bine înde-aproape și să amâne momentul împlinirii dorinței de a le mânca îndată ce le văd.  Faptul că au putut asculta bătăile inimii unui bebeluș din burtica unei mămici însărcinate a fost punctul culminat pentru ei. 

Multumim tuturor celor care ne-au impulsionat și ne-au susținut în organizarea unor astfel de proiecte.


Preoteasa, o viață de dăruire asumată


Suntem binecuvântați ... 😇 Brava, preotesele noastre! ❤️🤩👏

https://youtu.be/-YN9ZQBAUJE?si=NE0PpCd38mS0m_q5 


Hram

- Text redactat de preoteasa Adina Gilla  -

Duminică 24 septembrie am avut marea bucurie să-l putem sărbători pe Sfântul Cuvios Siluan, cel de-al doilea ocrotitor al parohiei noastre. Cu această ocazie l-am avut în mijlocul nostru pe Preasfințitul Macarie, episcopul Europei de Nord care a săvârșit arhiereasca Liturghie alături de preoții comunității noastre, revenind din nou printre noi după 13 ani. La sfârșitul Sfântei Liturghii părintelui paroh Nicolae i-a fost oferită Crucea Nordului, cea mai mare distincție a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. 

Copiii din comunitatea noastră ne-au încântat din nou cu o serbare de toamnă și o mică scenetă plină de tâlc. Chiar dacă timpul de pregătire de după vacanță a fost tare scurt, ei s-au pregătit cu multă sârguință fiecare după putința lui, punându-și în valoare talentul și talantul. Au adus astfel mare bucurie tuturor celor care i-au ascultat și i-au privit.

Nici gospodinele noastre nu au fost mai prejos, umplând mesele cu bucate delicioase, gătite cu multă dragoste și decorate cu multă atenție.
Bunul Dumnezeu a fost alături de noi binecuvântâdu-ne cu bucurie lăuntrică și vreme minunat de frumoasă.
După masa bogată preasfințitul Macarie ne-a împărtășit câteva gânduri de folos într-o mică conferință cu tema ”Frumoși bătrâni ai lui Hristos”.
Astfel am avut parte de o sărbătoare și pentru trup și pentru suflet, îmbălsămată de bucuria comuniunii unii cu alții, cu sfinții și cu Bunul Dumnezeu.

Slavă Ție Doamne, slavă Ție!


Rugăciunea pentru început de an școlar in mijlocul copiilor



Proiectul „10 Cărți pentru 1000 de copii”

 
- Text redactat de preoteasa Adina Gilla  -
 
”Limba noastră-i o comoară” pe care și noi în comunitatea noastră ne străduim să o cultivăm și pe care dorim să o transmitem generațiilor de copii care se nasc aici pe pământ german. Cum am putea mai bine să realizăm acest obiectiv, decât invitându-i pe copii în lumea poveștilor?
Parohia noastră a devenit parteneră a Asociației ”Spune-mi o poveste pentru suflet” în proiectul ”10 Cărți pentru 1000 de copii români din diaspora”. Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni si se derulează în perioada august - noiembrie 2023, în comunități românești din afara granițelor, fiind coordonat de către Simona Irimia și Ioana Revnic. În cadrul acestui proiect sunt implicați copii și voluntari români din 18 comunități din 8 țări din Europa. 100 de copii din parohia noastră vor participa la ateliere interactive de povești în limba română, bucurându-se și de câte un set de 10 cărți scrise de Veronica Iani și de materialele didactice puse la dispoziție de Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet”. După pregătirea echipei de voluntari din comunitatea noastră prin ateliere online de formare, aceștia vor organiza atelierele interactive cu copiii.

Primul atelier pe marginea cărții Pițigoiul a avut loc duminică 17.09. în curtea bisericuței noastre. Copiii au fost împărțiți pe diferite grupe de vârste și echipele de voluntari au lucrat în paralel. Desigur și părinții s-au bucurat de o activitate deja cunoscută la noi ”Școala părinților”. 
La activitățile complementare cei mititei au colorat pițigoiul, personajul ce s-a transformat dintr-un personaj egoist și singur într-un prieten săritor și dornic de comuniune cu ceilalți. 

Copiii de vârstă mijlocie au discutat pe marginea calităților unui prieten și au făurit brățara prieteniei. Culorile diferite ale mărgeluțelor din brățară corespund câtorva calități ale prieteniei. Fiecare copil a ales pentru brățara lui calitățile care și le dorește de la prieteni. Tema de casă și îndemnul de acum pentru copii este ca să folosească această brățară și pe post de metanier cerând prin rugăciune de la Dumnezeu pentru sine tocmai aceste calități care le așteaptă de la alții. Astfel am discutat că dacă ne dorim să fie cineva bun sau amabil cu noi, se cuvine ca noi să fim buni și amabili cu ceilalți mai întâi. Avem încredere că fiecare poate să se schimbe în bine și astfel începem să lucrăm de mici. 

Cei mai mari au discutat în grupa lor despre exemplul unui sfânt care si-a transformat firea dintr-una foarte aprigă într-o fire blândă și smerită, Sfântul Siluan. 

Iar părinții au rămas cu ideea cuvântului lui Dumnezeu ca fundament al relaționării dintre părinți și copii.



2023_08_12 GEA - Auf ein Wort - Mariä Himmelfahrt.jpg 241 KB


Tinerii ASCOR din Galați, la Paraclisul Maicii Domnului din biserica noastră

- Text redactat de Dorin Salvan -
 
Este deja o tradiție pentru parohia noastră ca tinerii din ASCOR (Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România) Galați, care au un schimb de experiență cu studenții evanghelici de la Evangelisches Stift Tuebingen, să ne viziteze biserica.
 
Anul acesta, în data de 5 august, cei 10 studenți români au cântat alături de credincioșii bisericii noastre Paraclisul Maicii Domnului. De asemenea, Părintele paroh Nicolae a slujit împreună cu Părintele Daniel Popa, preot al Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Galați, care a rostit un frumos cuvânt de învățătură despre importanța postului închinat Maicii Domnului în diaspora.
 
În continuare, asemenea unei mari familii, ne-am așezat cu toții la masa de seară. Toate bunătățile au fost pregătite cu multă dragoste de doamnele din comunitatea noastră, cărora le mulțumesc din suflet pentru implicare. Bucatele pe care le-ați întins pe masă au fost foarte lăudate. ”Ca acasă!”, așa ne-au spus.
 
Cu toții am lăsat o impresie foarte frumoasă. Reprezentanții studenților evanghelici ne-au mulțumit pentru primirea călduroasă, fiind încântați atât de atmosfera imnelor adresate Maicii Domnului, cât și de deschiderea noastră de după slujbă.
 
Noi îi așteptăm în continuare cu brațele deschise atât pe studenții ASCOR, cât și pe studenții evanghelici. Le urăm să meargă cu Domnul și să se întoarcă tot cu El, avându-L întotdeauna în inimile lor!


Atelier de cusut și de meșterit căsuțe pentru păsărele - 9 iulie 2023



”Tabăra bucuriei” la Mănăstirea Godoncourt - 5 până 10 iunie 2023  

 

Pelerinaj în Israel și Palestina - 13 până 20 Mai 2023




Un interviu frumos


Evenimente în Parohia Noastră

Despre Noi


Parohia Ortodoxă Română Sfântul Gheorghe și Sf. Siluan Tübingen/Reutlingen 
Parohia a fost fondată în 1996 în Tübingen bucurându-se inițial de găzduirea oferită de Parohia Evanghelică Eberhard, iar din 1999 își are sediul în fosta capelă a spitalului din Sand. Parohia aparține Protopopiatului Baden-Württemberg al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Germania, Austria și Luxemburg (KdöR). Aproximativ 110 familii dintr-o arie geografică cuprinsă între orașele Sindelfingen, Esslingen, Ulm, Ravensburg, Trossingen și Freudenstadt participă în mod regulat la slujbele duminicale. Din 2013 parohia prezidă Consiliul de Administrație al Asociației Bisericilor Creștine locale (Arbeitsgemeinschaft Christlicher Kirchen, ACK). Începând cu decembrie 2020 s-au oficiat slujbe duminicale regulate și în biserica Christuskirche din Reutlingen.

Biserica Ortodoxă Română este o biserică cu rang de patriarhie cu sediul în capitala României, București. Împreună cu bisericile sale surori ortodoxe, formează familia Ortodoxiei, care este o comuniune deplină în credință, disciplină ecleziastică și liturgică, diferind doar prin limba folosită în cult. Cu cei aproximativ 20 de milioane de credincioși (87% din populația României), Biserica Ortodoxă Română este considerată a doua cea mai mare biserica ortodoxă din lume.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română pentru Germania, Austria și Luxemburg (KdöR), cu sediul la Nürnberg, este condusă de Arhiepiscopul și Mitropolitul Dr. Serafim Joantă și cuprinde în prezent 134 de parohii, filii și mănăstiri. Mitropolia este membră a Asociației Bisericilor Creștine (ACK) la nivel federal.
 
Protopopiatul Baden-Württemberg al Bisericii Ortodoxe Române este condus de părintele protopop Dr. Nicolae Gilla, paroh al bisericii din Tübingen, și cuprinde în prezent 19 parohii. Protopopiatul este membru a Asociației Bisericilor Creștine (Arbeitsgemeinschaft Christlicher Kirchen, ACK) la nivel de stat.

Slujbele Bisericești

Dum, 05.05. - Învierea Domnului
00:00 Sfânta Liturghie (†) Învierea Domnului ! ! ! În Tübingen în biserica noastră Drosselweg 10, 72076 Tübingen ! ! !
00:01 Sfânta Liturghie (†) Învierea Domnului ! ! ! În Nagold în biserica evanghelică Stadtkirche Nagold, Hohe Str. 7/1, 72202 Nagold ! ! !
10:00 Slujba celei de-a doua Învieri în Tübingen în biserica noastră Drosselweg 10, 72076 Tübingen
Lun, 06.05.
08:00 Utrenia
09:00 Sfânta Liturghie
Mar, 07.05.
08:00 Utrenia
09:00 Sfânta Liturghie
Vin, 10.05. - Izvorul tămăduirii
08:00 Utrenia
09:00 Sfânta Liturghie (†) Izvorul tămăduirii
18:00 Taina Sf. Maslu
Sâm, 11.05.
17:00 Parastas
18:00 Vecernie
Dum, 12.05.
08:00 Utrenia
09:00 Sfânta Liturghie - Transmisie YouTube
Mie, 15.05.
18:00 Rugăciunea lui Iisus
19:30 Cerc biblic - Conferință Zoom
Sâm, 18.05.
17:00 Parastas
18:00 Vecernie
Dum, 19.05.
08:00 Utrenia
09:00 Sfânta Liturghie - Transmisie YouTube
Mar, 21.05. - Sf. Împărați Constantin și Elena
08:00 Utrenia
09:00 Sfânta Liturghie (†) Sf. Împărați Constantin și Elena
Sâm, 25.05.
17:00 Parastas
18:00 Vecernie
Dum, 26.05.
08:00 Utrenia
09:00 Sfânta Liturghie - Transmisie YouTube
Vezi Tot Programul